Sistemul nervos
Sistemul
Nervos
Pentru a reacţiona la stimuli şi pentru a întreţine activitatea organelor, organismul are nevoie de două sisteme informaţionale corelate: sistemul nervos şi sistemul endocrin.
Asemeni unei reţele telefonice la care este conectată cea mai mică localitate, dar nu şi toate casele, în cazul sistemului nervos informaţia nu ajunge, la fiecare celulă în parte din întreg organismul.
Nervii sunt fascicule de fibre nervoase unite prin ţesut conjunctiv şi acoperite cu un înveliş comun. Însuşirile nervilor sunt: excitabilitatea şi conductibilitatea. În urma acţiunii unui excitant, nervii reacşionează şi transmit influxurile nervoase.
Clasificarea nervilor:
După modul cum este recepţionată excitaţia şi transmit influx nervos, nervii se împart în:
- senzitivi, prin care excitaţiile sunt transmise sub formă de impuls nervos la encefal;
- motori, prin care influxul nervos se transmite de la encefal la organele efectoare;
- micşti, care au atât fibre nervoase, senzitive, cât şi motorii; ei sunt cei mai răspândiţi din organism
Măduva spinării
Este segmentul SNC protejat în canalul vertebral şi se prezintă ca un cilindru plin(43-45 cm lungime), uşor turtit anteroposterior, mai îngroşat în regiunea cervicală şi lombară, unde se găsesc centrii nervoşi pentru membrele superioare, respectiv inferioare.
O secţiune transversală în interiorul măduvei spinării este reprezentată de substanţa cenuşie care aminteşte de silueta unui fluture, mărginită de un înveliş albicios- substanţa albă.
Substanţa cenuşie este formată din corpul neuronilor care mijlocesc recepţia şi transmisia de informaţii către creier şi organele de execuţie.
Substanţa albă este alcătuită din celule gliale şi fibre nervoase, care fac legătura atât între măduvă şi encefal cât şi invers. Din măduva spinării, de-o parte şi de alta, se desprind 31 perechi de nervi spinali, care fac legătura dintre măduvă şi periferia corpului.
Un nerv spinal este alcătuit din: duoă rădăcini, un trunchi comun şi ramuri.
Rădăcina anterioară este alcătuită din prelungirile axonice ale neuronilor motori din coarnele anterioare şi cele axonice vegetative din coarnele laterale ale măduvei.
Rădăcina posterioară are pe traiectul ei un ganglion spinal. Ea este formată din prelungirile axonice ale neuronilor din ganglionii spinali, care pătrund în coarnele posterioare ale măduvei.
Trunchiul comun rezultă din asocierea prelungirilor dendritice ale neuronilor din ganglionul spinal de pe traiectul rădăcinii posterioare cu axonii neuronilor din rădăcina anterioară.
Ramurile sunt mixte, ele conţinând atât fibre motorii cât şi senzitive.
Funcţiile măduvei spinării sunt: de centru reflex şi de conducere.
În cadrul funcţiei de centru reflex, măduva primeşte neîncetat excitaţii atât din mediul extern cât şi din interiorul organismului. Un exemplu concret: în pielea tălpii piciorului se află numeroase celule senzoriale care transmit informaţii la măduva spinării prin intermediul ramurilor senzitive ale nervilor. În substanţa cenuşie a măduvei, neuronii preiau excitaţia şi, prin fasciculele motorii, transmit un număr sporit de impulsuri către musculatura piciorului, determinând contracţia rapidă a muşchilor şi mişcarea flexorului gambei, care retrage laba piciorului. În acest caz este vorba despre un arc reflex necondiţionat.
Experimentul a dovedit că răspunsul reflex este în funcţie de intensitatea excitaţiei; cu cât aceasta este mai mare, cu atât răspunsul este mai puternic. Pe toată lungimea măduvei se închid numeroase arcuri reflexe, având centrii nervoşi în substanţa cenuşie, iar fibrele nervoase ale neuronilor senzitivi şi motori din constituţia arcurilor, aparţin nervilor spinali. În cazul reflexului de flexiune a piciorului, când se produce o înţepătură în laba piciorului acesta nu s-ar retrage dacă s-ar secţoina rădăcinile anterioare ale nervilor spinali respectivi sau cele posterioare întrucât s-ar întrerupe legătura cu centrul de comandă care este măduva spinării.
În cadrul funcţiei de conducere măduva spinării reprezintă o staţie în care fibrele ei nervoase fac legătura dintre diferiţi centri medulari, dintre măduvă şi encefal, dar şi dintre encefal şi părţile corpului. Deci măduva spinării nu este un organ izolat.
Encefalul este situat în cutia craniană. În plan sagital, văzut lateral, encefalul apare ca un organ voluminos la care se disting două emisfere cerebrale, o porţiune din cerebel şi o prelungire a măduvei spinării mai umflată care constituie trunchiul cerebral. În plan median are o structură mai complexă. La fel ca măduva spinării, acesta este acoperit de meningele cerebrale: duramater, arahnoida şi piamater. Între arahnoidă şi piamater se găseşte lichidul cerebrospinal care are rol protector, trofic şi menţine constantă presiunea intracraniană.
Trunchiul cerebral cuprinde trei etaje: bulb rahidian, puntea lui Varolio şi mezencefal.
Bulbul rahidian numit şi măduva prelungită, conţine substanţa cenuşie şi substanţa albă. Datorită încrucişării fasciculelor ascendente şi descendente, substanţa cenuşie este fragmentată în numeroşi nuclei, care constituie centri nervoşi ai bulbului; ei sunt şi originea majorităţii nervilor cranieni.
Funcţiile bulbului sunt aceleaşi cu cele ale măduvei: funcţia reflexă şi funcţia de conducere.
Funcţia reflexă este mai comlpexă, deoarece bulbul conţine centrii nervoşi mai specializaţi, primeşte excitaţii direct de la organele de simţ, arcurile reflexe au mai mulţi neuroni şi sunt legate permanent de scoarţa cerebrală, unde au o reprezentare bine definită.
Funcţia de conducere este asigurată de: căile nervoase ascendente care transmit excitaţiile de la măduvă la creier, fasciculele piramidale descendente care conduc impulsul motor de la scoarţa cerebrală până în neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei, căile nervoase care vin direct prin nervii cranieni.
Puntea lui Varolio este o bandă de substanţă nervoasă albă aşezată în partea superioară a bulbului, care are legătură cu cerebelul prin pedunculii cerebeloşi mijlocii.
Mezencefalul este alcătuit din pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni. Pedunculii cerebrali sunt în număr de doi şi formează etajul superior al trunchiului cerebral; pe faţa posterioară au 4 tuberculi cvadrigemeni. În ei se găsesc centrul reflexului pupilar, centrii motori principali ai globilor oculari, precum şi nucleul roşu, care are legături cu cerebeleu şi scoarţa cerebrală; el trimite spre măduvă impulsuri inhibitorii asupra tonusului muscular.
Nervii cranieni au originea, reală sau aparentă în encefal şi sunt 12 perechi. Spre deosebire de nervii spinali, ei nu-şi mai păstrază dispoziţia metamerică şi nu au toţi o funcţie identică; ei pot fi motori, senzitivi sau micşti.
Dacă originea fibrelor motorii se află în trunchiul cerebral, cea a fibrelor senzitive se află în afara acestuia, într-un ganglion situat pe traiectul nervului. Fibrele senzitive pătrund în trunchiul cerebral şi se termină în nucleii senzitivi ai acestuia. Cu excepţia nervului olfactiv şi a nervului optic, toţi ceilalţi nervi cranieni îşi au centrii în trunchiul cerebral.
Sistemul nervos vegetativ
SNV, numit şi sistemul nervos autonom controlează şi coordonează activitatea organelor interne. Cu toate acestea el este legat anatomic şi funcţional cu SNC, care exercită permanent o influenţă asupra sa. Împreună integrează funcţiile vegatative în activitatea întregului organism.
SNV are o porţiune centrală reprezentată prin centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul cerebrospinal şi o porţiune periferică reprezentată prin ganglionii vegetativi. SNV este alcătuit din: sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.